Echipa de U17 se întoarce de la European Youth Basketball League după o experiență extraordinară. Băieții au avut parte de patru meciuri tari împotriva echipelor din Andorra, din Spania și din Germania. Fiecare meci jucat a fost o lecție – despre unitate, despre respect pentru adversar și despre puterea de a merge mai departe după fiecare provocare. Hoopers a demonstrat că baschetul românesc are energie, viziune și tineri care cred în excelență.
Joi, 9 octombrie, echipa noastră debutează în primul meci cu o victorie cu un avans considerabil împotriva unei echipe din Germania. Jahn Munchen nu reușește să găsească nicio soluție pentru noi în apărare. Primul și ultimul sfert se remarcă considerabil deoarece, marcăm peste 25 de puncte și ne detașăm clar față de nemți. Astfel, în prima zi ne impunem față de avdersari considerabil și ne bucurăm de restul de zi liberă pentru a pregăti celelalte meciuri.
Echipa din confruntarea zilei de vineri reușește să se țină aproape de noi pe tot parcursul confruntării. Deși păstrăm avansul la pauză (39-41) echipa adversă întoarce a doua repriză în favoarea ei și păstrează scorul egal trimițând meciul în prelungiri. Câteva greșeli din ultimele minute de joc ne pierd ultimele puncte de avans și scorul se termină egal 87. Cele 5 minute de prelungiri ne cauzează dificultăți pe fondul oboselii și pierdem la diferență de 5 puncte meciul care ne aducea pe locul 1 în clasament.
Sâmbătă învingem țara gazda reprezentată de echipa Nastic Sports Academy, dar de data asta o facem la scor mare. Toate sferturile confirmă acomodarea cu mediul și adaptarea la temperaturile mari comparativ cu vremea din țară, astfel reușim să marcăm peste 20 de puncte pe sfert împotriva spaniolilor.
Ultima zi închide turneul cu o victorie cu un avans considerabil împotriva unei echipe din Andorra, Dixon Sport Academy (85-68). Meciul s-a desprins repede deoarece, obținem înainte de pauză un avans de peste 10 puncte. Surpriza meciului a fost reușita tuturor sportivilor de a se semna pe tabela de puncte. Totodată, finalul de meci ne prinde cu un avans de 17 puncte, iar echipa beneficiaza de o plimbare pe insula Menorca pentru a se relaxa și pregăti pentru următorul meci.
Drumul la întoarcere spre casă a fost unul liniștit, fără incidente, iar experiența ne-a făcut să tânjim după următorul turneu pentru a ne păstra locul în vârful clasamentului. Pentru această deplasare vrem să le mulțumim părinților, suporterilor, sponsorilor și partenerilor clubului, iar pentru că totul a fost pus la punct ca la carte vrem să mulțumim sponsorului Toyota Ploiești pentru atenția și sprijinul adus clubului și acestei echipe.
La finalul turneului, Baștină Luca a fost nominalizat în ALL STAR 5 al acestei grupe și Duță Mihnea a fost desemnat TEAM MVP. După întoarcere băieții se vor pregăti până sâmbătă, 18 octombrie, pentru prima etapă în Campionatul Național de U18 masculin. Meciul se va juca la Pitești la ora 13:00 împotriva echipei Amicii.



