Campionatul Național de U15 masculin a început în acest weekend, iar pentru echipa noastră primul turneu a fost acasă, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești. Copiii pregătiți de Rasty Dimitris și Mitrea Bogdan au avut două meciuri intense în care am arătat că nu suntem la nivelul dorit încă!
În cadrul Fazei I adversari ne sunt echipa rivală din Ploiești, CSM și ABC Play București. Meciul cu echipa din București a fost disputat sâmbătă, 27 septembrie, iar adversarii s-au ținut tari până în sfertul al patrulea. Scorul final, Hoopers Ploiești – Play București (62 – 46), s-a stabilit după mai bine de 30 de minute în care scorul a fost extrem de strâns. Cu toate acestea, toți jucătorii au putut fi rotiți și au primit șansa de a se remarca pe tabelă și a își aduce contribuția defensiv. Recordul echipei din primul meci al turneului au fost cele 5 coșuri din spatele semicercului, dar și faptul că un debutant a reușit să înscrie în primul său meci. Pentru primul joc lotul utilizat a fost compus din Răducanu M. (19, 3x3p), Stan D. (5), Stan E. (3), Curelea I. , Popovici M. (4), Stemate P. (9, 1x3p), Vasile F. (3), Ștefan V. (2), Zecheru E. (12), Subțirelu V. (5, 1x3p).
Meciul al doilea, jucat duminică, 28 septembrie, contra echipei CSM Petrolul Ploiești, ne-a făcut să vedem ce minusuri sunt în echipă și ce schimbări trebuie aduse la următoarele antrenamente. Cu toate că s-au remarcat ofensiv după abia 15 minute de joc, presingul adversarilor nu a avut soluție pentru sportivii noștri. Finalul 78-41, ne-a supărat la ieșirea de pe parchet, dar în vestiar am putut să recunoaștem nivelul la care suntem și cel pe care ni-l dorim să-l atingem. Pentru al doilea joc al turneului 1 lotul utilizat a fost compus din Răducanu M. (19, 3x3p), Stan D., Stan E. (1), Curelea I. , Popovici M. (1x3p), Stemate P. (1), Vasile F. (8), Ștefan V. (7), Zecheru E. (2), Subțirelu V.
Returul fazei I se află în weekendul 18-19 Octombrie unde vom întâlni aceleași echipe cu speranța că ne vom disciplina până atunci. Le mulțumim suporterilor, părinților, partenerilor și tuturor celor care ne susțin și sperăm ca data viitoare să arătăm progres.
